Anchetatorii din dosarul tinerei ucise și apoi incendiate într-un geamantan merg pe o nouă pistă pentru identificarea tinerei ucise și arse într-un troler, pe un câmp din Ghimpați.

Ieri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a solicitat Punctului Comun Româno- Bulgar să facă verificări privind o eventuală dispariție a unei tinere cu acele semnalmente iar astăzi acestă cerere s-a pus în aplicare. Totodată, s-au solicitat informații legate de o eventuală tranzitare a unei tinere cu acele semnalmente a frontierei romano- bulgare. 

Tânără omorâtă în bătaie și arsă pe DN 6

În urmă cu câteva zile, un șofer de TIR a sunat la Serviciul unic de urgență 112, pentru a anunța că pe marginea drumului principal, între Valea Plopilor și Ghimpați, un geamantan arde în flăcări. Printre flăcări s-a putut distinge silueta și părul lung al unei femei. Atunci, șoferul a decis să stingă focul cu ajutorul extinctorului, în timp ce multe alte mașini opriseră, iar pasagerii filmau nestingheriți toată scena. La fața locului s-au deplasat imediat forte de ordine: pompieri, SMURD, procurori de la criminalistică, INML-ul și poliția rutieră.

Din păcate, corpul fetei a ars în proporție de 90%, însă organele interne au rămas intacte. După primele cercetări, s-a putut aproxima faptul că victima are între 20 și 25 de ani, a fost brunetă, slabă și mică de statură. De asemenea, fata a fost legată cu sârmă la mâini și bătută cu bestialitate. Conform primelor informații de la INML, fata avea cutia craniană spartă în mai multe locuri, coloanal fracturată, iar membrele tumefiate. Cel mai probabil, după ce a observat că victima sa este moartă, bărbatul a pus-o într-un troller și a început să conducă.

Ținând cont că nicio femeie din atâtea sate nu lipsește de acasă, se ia în calcul ipoteza că femeia ar fi fost una de moravuri ușoare, poate luată din Bulgaria. 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentInstructori auto din Giurgiu, reținuți pentru infracțiuni de corupție
Articolul următorVIDEO: Spovedania lui Rizea continuă la Realitatea Plus. Zeci de ore de dezvăluiri zguduitoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.