Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis restituirea, la DNA, a rechizitoriului din dosarul în care au fost trimiși în judecată fostul parlamentar Cristian Boureanu și fostul ministru Sebastian Vlădescu, potrivit unor surse.

Procurorii anticorupție au la dispoziție cinci zile pentru a face modificările necesare. O astfel de decizie este dată atunci când instanța consideră că rechizitoriul nu este suficient de clar. Ulterior, ÎCCJ va decide dacă este necesară trimiterea întregului dosar la DNA, pentru refacerea anchetei.

În noiembrie, Sebastian Vlădescu și Cristian Boureanu au fost trimiși în judecată pentru trafic de influență.

Anchetatorii susțin că o firmă din străinătate ar fi dat șpagă pentru a primi contractul de reabilitare a unor porțiuni din calea ferată București-Constanța.

Cauza are ca obiect infracțiuni de corupție săvârșite în perioada 2005-2017, respectiv plăți în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro făcute de către o companie străină, cu titlu de comisioane, către oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora, în legătură cu încheierea și executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate”, au transmis procurorii la momentul trimiterii în judecată.

În ianuarie 2020, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis restituirea cauțiunilor în valoare de aproximativ 2,2 milioane de euro din acest dosar. Fostul ministru Sebastian Vlădescu avea o cauțiune de 1 milion de euro, o parte din sumă fiind acoperită prin lingouri de aur.

Articolul precedentScandalul pensiilor speciale: Curtea de Apel Constanța renunță la protest
Articolul următorIohannis, la bilanțul Instanței Supreme: Justiția, supusă unor încercări de subordonare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.