Scandal uriaș la vârful Poliției. Conform Direcției Naționale Anticorupție, fostul șef al IPJ Prahova ar fi primit șpagă zeci de mii de euro, hectare de teren și ar fi condiționat avansarea în funcție a unor polițiste, în schimbul unor favoruri sexuale. 

DNA a început urmărirea penală faţă de Marian Iorga, fost inspector-şef al IPJ Prahova, la data de 8 iulie, iar documentul întocmit de procurori scoate la iveală gravele fapte de corupţie în care a fost angrenat acesta, inclusiv o listă incrdibilă de şpăgi primite.

Jurnaliştii de la ZiarulIncomod.ro au consultat documentul întocmit de procurori, din care reiese că Marian Iorga este acuzat de o serie lungă de fapte de luare de mită și abuz în serviciu. Fostul şef al Inspectoratului Județean de Poliţie Prahova este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie după ce ar fi primit mită un ceas de lux pentru a interveni în soluţionarea unei sesizări.

Însă sursa citată a publicat informaţii despre cum Marian Iorga promova subalternii în funcții importante, dar nu pe merit, ci în schimbul unor favoruri, în perioada în care se afla la conducerea Inspectoratului de Poliție din județul Călărași. 

Acesta primea sume mari de bani, de ordinul zecilor de mii de lei, terenuri, mașini scumpe, obiecte electrocasnice, a primit până și o centrală de apartament, un televizor, excursii în străinătate, dar şi baloți de lucernă, pachete cu mâncare în valoare de mii de lei sau relații „neprincipiale” cu angajate din Poliție. Marian Iorga cerea aceste lucruri pentru avansări în posturi de conducere sau pentru protecție.

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here