Protestele neautorizate de marți, din întreaga țară, s-au lăsat cu sancțiuni aplicate de oamenii legii. Un număr de 5.559 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.454.655 de lei, au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, în urma acţiunilor de control privind respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse de pandemia de coronavirus, informează, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei Române. Iată cum arată harta acestei situații în mai multe localități din România.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a precizat, miercuri, într-o conferință de presă, că au avut loc 78 de manifestaţii în 39 de judeţe şi în municipiul Bucureşti.

Galați și Tecuci

Jandarmii au aplicat 44 de sancţiuni contravenţionale şi au constatat şase infracţiuni la protestul de marţi seara din municipiile Galaţi şi Tecuci, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi, Mircea Bădin.

Potrivit acestuia, la protestul din municipiul Galaţi au fost constatate patru infracţiuni cu patru autori de port ilegal de obiecte periculoase (bonuri, briceag, cuter). Conform Agerpres, au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 20.700 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi circulaţia după ora 22.00, şi un avertisment.

La protestul de la Tecuci au fost constatate două infracţiuni de port ilegal de obiecte periculoase (baston telescopic şi spray cu substanţe iritant-lacrimogene). De asemenea, au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 11.500 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi circulaţia după ora 22,00, şi o amendă de 500 lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Slatina

Protestul din Slatina a adunat aproximativ 500 de oameni marți seara. Reprezentanții IPJ Olt au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 16.000 de lei. Iată comunicatul Inspectoratrul de Poliție Județean Olt.

“În urma verificărilor efectuate în seara zilei de 30 martie a.c., au fost aplicate 37 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020, în valoare de 16.250, dintre acestea 32 referitoare la deplasarea în intervalul 22:00-05:00, în valoare de 6.250 de lei şi 5 pentru nepăstrarea distanţării fizice şi a normelor de protecţie individuală în valoare de 10.000 de lei, dar şi 2 sancţiuni contravenţionale pentru încălcări ale Legii 61/1991 privind normele de convieţuire socială şi ale legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare de 300 de lei“.

București

Amenzi uriașe după protestul de marți seara au fost și în București. Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a anunțat că, până în prezent, au fost aplicate 141 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 98.025 de lei.

„Jandarmeria Capitalei a aplicat, până în prezent, 141 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 98.025 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, pentru nerespectarea interdicției de participare a persoanelor fizice la mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, interzise în conformitate cu art. 5 alin. (3) lit. a), din același act normativ, pentru nerespectarea interdicției de a părăsi locuința în intervalele orare în care deplasarea a fost restrânsă pe timpul stării de alertă, pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară de către participanți, a precizat Jandarmeria Capitalei.”

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentAvocatul Poporului, la „Legile Puterii”, despre restricțiile care nu apar în Monitorul Oficial
Articolul următorAmenzi uriașe după protestul din Capitală: Au fost aplicate 141 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 98.025 de lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.