Curtea de Apel Bucureşti a stabilit pentru 18 septembrie primul termen în procesul în care CNSAS solicită judecătorilor să constate calitatea de colaborator al Securităţii în cazul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

În cererea trimisă în instanţă, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității susţine că guvernatorul Mugur Isărescu a activat ca informator în perioada 1979-1989, furnizând fostei Securităţi informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România.

CNSAS citează mai multe documente privind colaborarea lui Isărescu cu fosta Securitate comunistă, căreia i-ar fi semnalat, în note informative, activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

În dosar este exemplificată o astfel de notă. „În legătură cu atitudinea din ultimul timp a I.D., sursa poate relata: 1. „Are răbufniri destul de dese de nemulţumire faţă de aspecte sociale precum: transportul în comun din Drumul Taberii (acuzat că îi răpeşte mai mult de o oră); încălzirea locuinţei în care trăieşte; aprovizionarea cu alimente; programele de televiziune. Are tendinţa de a face comparaţii cu situaţia din alte ţări. (…) Sursa a constatat o accentuare evidentă a manifestărilor de nemulţumire după ce a divorţat (…).”.

În alte note sunt „reclamate” persoane care puneau la îndoială cifrele legate de economia României comuniste. În legătură cu aceste informaţii furnizate de Isărescu, CNSAS explică faptul că Securitatea monitoriza cu atenţie orice comentariu negativ la adresa nivelului de trai sub regimului comunist, cunoscut fiind faptul că acesta urmărea promovarea ideii că statul comunist era forma superioară de organizare politică şi socială, în care toate persoanele aveau un nivel de viaţă ridicat, iar meritul pentru această stare de fapt se datora în exclusivitate partidului.

În baza tuturor acestor informații, Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securității consideră că informaţiile furnizate de Mugur Isărescu au îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. 

În replică, poziția BNR este că „Mugur Isărescu nu a colaborat cu Securitatea. Această poziție este susținută de trei documente ale CNSAS prin care confirmă că nu a colaborat cu Securitatea”, a declarat Adrian Vasilescu pentru Libertatea.

La primul termen din septembrie, părțile din proces pot cere amânarea judecării cauzei din varii motive precum depunere de înschisuri noi sau pregătirea apărării.

Articolul precedentFraudă cu fonduri europene. Trei persoane conduse la închisoare
Articolul următorUn bărbat care pretindea că este procuror, reținut de DNA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.