Necesitatea sesizării SIIJ cu privire la amestecul DNA în aspectele economice ale ANAF, urmată sau precedată de o investigatie a unei Comisii Parlamentare

Trebuie să arăt modalitatea prin care statul paralel a manipulat legea, a comis GENOCID economic asupra economiei româneşti, a acţionat împotriva interesului privat, a eliminat competiţia împreună cu DNA, organele de cercetare şi DGAF/Garda financiară.

Mai întâi trebuie menţionat cum Codul fiscal a fost modificat de sute de ori de GUVERN, la ordinele statului paralel.  Când profesioniştii fiscali s-au opus au fost înlocuiţi, prin dosare penale ce au afectat imaginea şi reputaţia.  Procurorii care nu au cooperat în instrumentarea dosarelor comandate au fost epuraţi.  Oamenii din servicii, poliţie, jandarmerie, instanţe, instituţii publice care nu au cooperat au fost epuraţi, scoşi la pensie mai devreme sau au avut dosare penale.  GRAV, judecătorii neşantajabili care s-au opus au fost implicaţi în diverse cauze unde au fost învinuiţi, le-a fost murdărită reputaţia şi au fost eliminaţi într-un plan bine la pus la punct.  Se estimează între 1.000 – 1.500 de persoane de rang înalt ce au dispărut din poziţiile cheie. 

Prin modificările aduse Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală, organele penale au preluat atribuţiile ANAF de stabilire a creanţelor fiscale în dosarele fabricate în curtea DNA pentru cauze economice unde nu aveau competenţă de stabilire a creantelor fiscale, cu efect asupra modului de desfășurare a procesului penal în cauzele DNA.

Autoritatea delegate de LEGE este ANAF.  Până la 1 decembrie 2010 fiecare stat  membru trebuia să informeze Comisia Europeană cu privire la autoritatea naţională care va fi responsabilă cu implementarea şi supravegherea măsurilor anti-fraudă în domeniul TVA. În domeniul cooperării administrative internaționale, Regulamentul 904/2010 prevede, ca cea mai complexă  formă de cooperare este derularea de controale multilaterale, de către mai multe administrații fiscale din statele membre. Acest angajament politic a fost realizat prin adoptarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2005 privind stabilirea unor măsuri de preluare a Gărzii Financiare și a Autorității Naționale a Vămilor în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, precum și a unor măsuri de reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 154/2005.

Dosare DNA de soluționat în 2016 – 12.353, în 2017 – 11.234 şi în 2018 – 9.191.  În câte din aceste dosare au fost efectuate procese verbale, măsuri asigurători, sechestre, confiscări, afaceri distruse fără inspecţie fiscală?  Cine răspunde? Cine plăteşte???

Solicit pe calea acestui articol, formarea unei Comisii Parlamentare de investigare a următoarelor aspecte:

  1. Să se verifice în cele „zeci de mii de cauze DNA” în perioada 2010-2020 dacă s-a respectat concluzia ANAF din Dosarul 30055/3/2019/a1.1 pe rolul Tribunalului Bucureşti. Conform Raportului de Control Intern ANAF nr. 2464/25.07.2018, cu privire la inexistenţa titlurilor de creanţă în baza cărora ANAF s-a constituit parte civilă în dosarele penale ale Domnului Sebastian Ghiţă, în temeiul art 20 alin (2) CPP nou constituirea ca parte civilă presupune o manifestare de voinţă, ce se concretizează într-o declaraţie scrisă NUMAI DUPĂ CE A PARCURS ETAPELE DESCRISE DE PROCEDURA FISCALĂ SPECIFICĂ DE INSPECtIE FISCALĂ. Altfel spus ANAF este OBLIGATĂ să calculeze creanţa fiscală şi să emită decizia de impunere conform prevederilor art 110 alin 3 din OG 92/2003. Pentru a se putea fi solicitată reparaţia, prejudiciul trebuie să fie cert (presupune existenţa sigură şi posibilitatea evaluării in prezent), direct, personal să rezulte din încălcarea sau lezarea unui drept sau interes legitim. 
  2. Să se verifice în cele „zeci de mii de cauze DNA” în perioada 2010-2020 efectele semnalate de Decizia CCR 258/2016 ce trimite la RIL prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015 punctele 25 – 27, unde s-a recunoscut existența unor interpretări diferite cu privire la obligațiile fiscale ce intră în sfera noțiunii de prejudiciu, cu menţiunea că prejudiciul ce interesează în soluționarea procesului penal se face în condițiile Codului de procedură fiscală în sensul în care nu ne aflăm în faţa unei excepţii de neconstituţionalitate, ci eventuala aplicare neunitară a legii, în ceea ce privește stabilirea prejudiciului în soluționarea laturii penale în cazul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, poate face obiectul unui recurs în interesul legii la Înalta Curte de Casație și Justiție.
  3. Să se verifice în cele „zeci de mii de cauze DNA” în perioada 2010-2020 de ce CCR a identificat o cauză de nelegalitate în sensul în care Rechizitoriul nu este act administrativ fiscal şi prejudiciul se stabileşte NUMAI în condiţiile CPF, cu decizie de impunere într-un dosar separat instrumentat.
  4. Să se verifice în cele „zeci de mii de cauze DNA” în perioada 2010-2020 câte dosare sunt nule şi ce prejudicii a comis DNA-ul lui Kovesi, în urma Deciziei CCR 72/2019, unde Procesele-verbale ale Gărzii Financiare nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal.
  5. constată că dispoziţiile art.233^1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 350 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal sunt neconstituţionale.
  6. constată că sintagma “care constituie mijloace de probă” din cuprinsulart. 233^1 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 cu referire la alin. (2) şi (3) din acelaşi articol este neconstituţională.
  7. constată că sintagma “care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art. 350 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 cu referire la alin. (1) din acelaşi articol este neconstituţională.
  8. Curtea reţine că, în lipsa unui cadru legislativ clar şi coerent în materia mijloacelor de probă în domeniul fiscal, cu respectarea principiului unicităţii reglementării în materie, este încălcat şi dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Art. 233^1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, prin raportare la alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, nu se coroborează cu Codul de procedură penală şi nu îndeplineşte, astfel, exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii.
  9. Contrar art.1 alin. (3) şi (5), art. 16 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Ca o consecinţă a încălcării principiului egalităţii în drepturi şi a dreptului la un proces echitabil, Curtea reţine şi afectarea prevederilor constituţionale ale art. 24 alin. (1) şi ale art. 124 alin. (2).

Trebuie să ne reformăm instituţia fiscalo-penală, cu un tribunal fiscalo-penal.  Trebuie să eliminăm justiţia politică.

În încheiere trebuie să remarc Curtea de Apel Ploiești (Decizia nr. 793/2020, ședința din 6 octombrie 2020, redactată și motivată în data de 15 octombrie 2020, disponibilă la www.rolii.ro apud sintact.ro şi tot o decizie a Curții de Apel Ploiești, decizia nr. 298/2020, ședința publică din 26 mai 2020, redactată în 19 iunie 2020. ) care conține următorul pasaj:

Suspiciunea săvârşirii unei infracţiunii de evaziune fiscală în care ar fi fost implicat contestatorul nu are nicio justificare în a dispune suspendarea soluţionării contestaţiei administrative.  Mai mult, disp. art. 52 al. 3)–din Legea Nr. 135) din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală, intrată în vigoare la 01.02.2014, rep., ce are denumirea marginală:

 „ Chestiunile prealabile” stabilesc că hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii.

CPF arată necesitatea unor astfel de proceduri clar stipulate de lege, cu stabilire de creanţe fiscale ce rezultă din inspecţie fiscală, urmată de suspendare dacă există indicii de infracţiuni, dar pentru care se efectuează reluarea inspecţiei fiscale cu emitere act, urmată de obligativitatea constituirii ca parte civilă în procesul penal, în baza actului administrativ, conform art 277 CPF.  Astfel se prezervă dreptul de a ataca, în condiţiile art 281 alin 2, Deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă, de către contestator la instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

Art 19 alin (4) CPP este clar cu privire la acest aspect pentru că acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal.  La fel de clar este şi art 1, alin 8 din Legea 554/2004:  În condițiile prezentei legi, acțiunile în contencios administrativ pot fi introduse de … orice persoană de drept public … când s-a vătămat un interes legitim.  Este normal şi firesc ca în cadrul atacării Deciziei de Soluţionate a Contestaţiei la Instanţa de Contencios Administrativ, ca Ministerul Public să fie parte şi să solicite modificarea bazei de impunere cu privire la infracţiunile constatate pentru care Autoritatea fiscală vrea să se constituie ca parte civilă la procesul penal, în limitele art 28 CPP.

Sursa: Realitatea din Justitie