Astăzi, 27 aprilie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași au efectuat 13 percheziții domiciliare, în județul Iași, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și spălare a banilor.

Simultan, pe teritoriul Marii Britanii, au fost efectuate 13 percheziții domiciliare, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autoritățile judiciare britanice prin intermediul EUROJUST. 

Astfel, în cursul anului 2021 s-a încheiat un acord de echipă comună de anchetă cu autorităţile judiciare din Marea Britanie, respectiv Northamptonshire Police, cercetările efectuându-se în comun în cadrul operaţiunii „Booker”. 

Acest tip de cooperare sub egida Eurojust este cunoscut și sub denumirea de Joint Investigation Team (JIT). 

În cursul acestei săptămâni, patru polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași s-au aflat în Marea Britanie, pentru acordarea de suport operativ, în vederea realizării acțiunii.

În cauză, s-a reținut faptul că, începând cu luna ianuarie 2018, în orașul Târgu Frumos, județului Iași, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat, care ar fi acționat până în anul 2022, în scopul obținerii unor sume de bani din exploatarea prin muncă a unor persoane.

Astfel, membrii grupului ar fi racolat, în perioada ianuarie 2018 – aprilie 2022, 12 persoane (bărbaţi și femei) și, sub pretextul oferirii unor locuri de muncă în străinătate, le-ar fi transportat în Marea Britanie, unde acestea ar fi fost exploatate, fiind supuse la executarea unor munci în mod forţat. 

Persoanele ar proveni din rândul persoanelor vulnerabile, cu o situaţie familială şi materială precară și ar fi fost ademenite prin promisiunea unui loc de muncă bine remunerat şi posibilitatea unui trai mai bun peste hotare.

Odată ajunse pe teritoriul Marii Britanii, persoanelor le-ar fi fost luate documentele de identitate, ar fi fost cazate în condiții insalubre și forțate să lucreze până la 16 ore pe zi, în fiecare zi, fără să fi fost remunerate pentru munca prestată sau ar fi primit sume modice de bani în schimbul activităților efectuate. 

De asemenea, cardurile bancare emise în vederea încasării salariilor de către persoanele vătămate ar fi fost reținute de membrii grupului infracțional organizat, iar acestea ar fi fost silite să continue să muncească, prin recurgerea la agresiune verbală și fizică, fiind împiedicate să părăsească teritoriul Marii Britanii.

În această modalitate, membrii grupării ar fi obținut sume importante de bani de pe urma exploatării prin obligarea la muncă forțată pe teritoriul  Marii Britanii a mai multor persoane, sume care, de-a lungul timpului, ar fi fost transferate în România și investite, prin interpuși,  în bunuri mobile și imobile (autoturisme de lux și vile), precum și în proiecte imobiliare (blocuri de locuințe și spații comerciale), în scopul ascunderii și disimulării originii ilicite a acestor bunuri. 

Din activitățile de urmărire penală efectuate până în prezent, a rezultat că ar fi fost recrutate 12 persoane în scopul exploatării prin muncă în beneficiul grupului infracțional organizat, cercetările vizând 14 persoane, despre care există bănuiala că ar fi fost implicate în activitatea infracțională.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate pe teritoriul României, au fost descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării: 170.000 de euro, 220.000 de lei, 70.000 de coroane daneze, 13.000 de dolari, un autoturism de lux, 2 arme cu aer comprimat deținute fără autorizație necesară, telefoane mobile și înscrisuri.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au fost conduse, în vederea audierii, 14 persoane, despre care există bănuiala că ar fi implicate în desfășurarea activităților infracționale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi din cadrul I.P.J. Iași, precum și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Iași. 

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul I.G.P.R.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentRaed Arafat scapă de ancheta procurorilor. Instanța a respins redeschiderea dosarului privind achizițiile din pandemie
Articolul următorDemnitar român, spionat. Un microfon a fost găsit chiar în biroul lui Raed Arafat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.