Percheziții de amploare la această oră în Capitală și în alte 13 județe. Polițiștii au descins la peste 140 de adrese într-un dosar de evaziune fiscală și înșelăciune, relatează Realitatea PLUS.

Potrivit surselor Realitatea PLUS, vizat este fostul deputat Octavian Goga, administratorul firmelor implicate în dosar.

Vă reamintim că deputatul Octavian Goga, care a intrat în Parlamentul României în anul 2016, pe listele Partidului Mişcarea Populară (PMP) Covasna. În luna iunie 2017, Goga a demisionat din PMP pentru a activa în Grupul parlamentar al PSD. 

Parlamentarul a fost condamnat definitiv, în 2018, la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi conducere fără permis. 

În  această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, cu sprijinul D.G.A., pun în aplicare 144 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal de evaziune fiscală și înșelăciune.

Acțiunile se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și au loc în județele Mureș, Brașov,  Covasna, Argeș, Alba, Bistrița-Năsăud, București, Buzău, Cluj, Harghita, Ilfov, Olt, Timiș și Tulcea.

În fapt, în perioada 2016 – prezent, o persoană bănuită de comiterea faptelor, având calitatea de administrator faptic a 6 societăți comerciale, ar fi desfășurat relații comerciale, fără evidențierea acestora în contabilitate.

De asemenea, pentru obținerea unor beneficii fiscale, ar fi înregistrat facturi fiscale, fără conținut real.

Cu sprijinul unui funcționar de la bancă, ar fi fost obținute credite bancare, fără respectarea reglementărilor în vigoare.

Ulterior, banii obținuți ar fi fost folosiți atât în cadrul societăților, cât și in scop personal de către persoanele bănuite a fi implicate în activitatea infracțională. 

15 mandate de aducere vor fi puse în executare.

Prejudiciul urmează a fi stabilit după administrarea probatoriului.

La activități participă polițiști din județele  Mureș, Brașov, Argeș, Alba, Bistrița Năsăud, București, Buzău, Cluj, Harghita, Ilfov, Olt, Timiș, Tulcea, polițiști din cadrul D.G.A. și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Burebista” Brașov. 

Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române.

 

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentPercheziții acasă la contrabandiștii din șapte județe
Articolul următorPrimul român condamnat la închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.