Omul de afaceri Dragoș Săvulescu a fost reținut de polițiști în Grecia, au declarat surse judiciare citate de Realitatea Plus. Potrivit acestora, va fi prezentat instanței din Mikonos pentru confirmarea mandatului de executare a pedepsei.

Fostul finanțator al clubului Dinamo Dragoș Săvulescu a fost condamnat definitiv la cinci ani și jumătate de închisoare cu executare. 

Pe numele fostului finanțator al clubului Dinamo a fost emis un mandat european de arestare, el figurând pe site-ul Poliţiei Române, la rubrica ”persoane urmărite”.

Acesta se află în Italia, unde a fugit înainte de a fi condamnat. Acolo, Curtea de Apel din Napoli a respins cererea de extrădare și i-a schimbat pedeapsa în doi ani și cinci luni, cu suspendare, decizie care se aplică doar pe teritoriul acelei ţări. În motivarea Curții, judecătorii spun că Săvulescu are afaceri în Italia, vorbeşte limba şi nu se impune ispăşirea pedepsei în România.
”Nu există motive să se impună persoanei urmărite ispăşirea pedepsei în România, din moment ce executarea acestei pedepse în Italia, după recunoaşterea sentinţei străine, este mai conformă cu cerinţa resocializării sale efective, deoarece în Italia va fi mult mai aproape de prietenii săi şi de interesele sale şi va putea trăi experienţa închisorii ca pe un moment de creştere a conştientizării valorii negative a faptelor comise mai degrabă decât ca pe un moment de aspră pedepsire ispăşită foarte departe de propriul context familial, social şi teritorial”, se arată în decizia Curţii de Apel din Napoli.

Dragoș Săvulescu intervine la „Legile Puterii” să se apere: Nu sunt un fugar. Nu datorez niciun cent

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentMinistrul Justiției, nou ATAC la Secția Specială: A fost creată pentru a proteja anumite zone. Pe ce a cheltuit 17 milioane de lei
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Ani pentru bani! ANAF nu recuperează prejudiciile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.