Informații noi din ancheta afaceristului găsit fără suflare într-o pădure din Capitală. Potrivit unor surse Realitatea PLUS, lângă trupul lui Alexandru Coman, oamenii legii au găsit obiectele personale ale acestuia, semn că nu a fost jefuit. 

Omul de afaceri sibian Alexandru Coman, stabilit de câțiva ani în București, a fost descoperit spânzurat, lângă o cale ferată din sectorul 1, la începutul săptămânii trecute.

Omul de afaceri avea 49 de ani și era dat dispărut de familie încă de la începutul lunii noiembrie 2021. Potrivit apropiaților, ar fi plecat de acasă doar cu portofelul și telefonul, „fără încărcător, fără laptop, fără haine de schimb”.

Potrivit noilor informații prezentate de Realitatea PLUS, lângă trupul neînsuflețit al omulu ide afaceri, polițiștii au găsit obiectele personale ale acestuia. Ceea ce înseamnă că nu a fost jefuit cum se presupunea inițial.

Anchetatorii merg pe varianta sinuciderii, considerate cea mai plauzibila. Decoperirea macabră s-a făcut într-o lizieră de la marginea Capitalei, dar înconjurată de blocuri. În acea zonă trece și calea ferata ce face legătura între București și Constanța, însă vizibilitatea către lizieră este mult redusă. 

Trupul omului de afaceri a fost gasit aproximativ la trei săptămâni după deces, potrivit anchetatorilor. A fost descoperit de muncitorii care se aflau in zona.

Alături de trupul neînsuflețit au fost găsite toate obiectele personale ale acestuia: portofel, acte, bani.

Alexandru Coman ar fi suferit de depresie, însă aspectele legate de o posibilă afecțiune nu au fost încă elucidate, potrivit Realitatea PLUS.

Potrivit anunțului postat pe site-ul Poliției Române, atunci când s-a semnalat dispariția sa, Alexandru Coman a plecat în data de 21 octombrie 2021, în jurul orei 10:30, de la locuința în care locuiește fără forme legale, din București, de pe strada Smaranda Brăescu.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentCulisele Statului Paralel | Avocat: PLF-ul e inutil, nu aduce niciun beneficiu
Articolul următorCum a scăpat de dosar penal soțul jurnalistei Lorena Bogza, cu ajutorul directorului adjunct al CNA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.