Anchetă bombă a DNA – un greu din ANAF, director general adjunct și un om de afaceri – naș și fin – au fost săltați de procurori pentru acuzații de trafic de influență. Directorul adjunct al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili a ANAF, Cătălin Cojocaru, ar fi intermediat listarea unor produse în magazinele unui retailer naţional. El ar fi primit 4.000 de euro şi 276.000 de lei de la firmele care realizau acele produse. 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii Cătălin Adrian Cojocaru, la data faptelor şi în prezent director general adjunct al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), pentru complicitate la trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), şi o persoană fizică, om de afaceri, pentru trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale).

”În perioada 2018 – mai 2022, la «rugămintea» omului de afaceri, cercetat în prezenta cauză, suspectul Cojocaru Cătălin Adrian, în calitatea menţionată mai sus, ar fi intermediat listarea în magazinele unui retailer naţional a unor produse realizate de două societăţi comerciale. În schimbul acestor demersuri, de la administratorii celor două societăţi comerciale, omul de afaceri ar fi pretins, în mod direct, pentru sine, un procent de 40% din părţile sociale ale societăţilor ale căror produse urmau să fie listate şi ar fi primit, ca urmare a acelor «asocieri», sumele de 4.000 euro şi 276.000 lei, aceştia din urmă fiind disimulaţi sub forma unor dividende şi cesiune părţi sociale”, a arătat DNA, joi, într-un comunicat de presă.

Celor doi suspecţi li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Redăm mai jos integral comunicatul DNA

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

COJOCARU CĂTĂLIN ADRIAN, la data faptelor și în prezent Director general adjunct al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de influență în formă continuată (2 acte materiale),
Persoană fizică, om de afaceri, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată (2 acte materiale).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2018 – mai 2022, la „rugămintea” omului de afaceri, cercetat în prezenta cauză, suspectul Cojocaru Cătălin Adrian, în calitatea menționată mai sus, ar fi intermediat listarea în magazinele unui retailer național a unor produse realizate de două societăți comerciale.

În schimbul acestor demersuri, de la administratorii celor două societăți comerciale, omul de afaceri ar fi pretins, în mod direct, pentru sine, un procent de 40% din părțile sociale ale societăților ale căror produse urmau să fie listate și ar fi primit, ca urmare a acelor „asocieri” sumele de 4.000 euro și 276.000 lei, aceștia din urmă fiind disimulați sub forma unor dividende și cesiune părți sociale.

Celor doi suspecți li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentAUTODENUNȚ în direct: „Am dat bani de față cu ministrul Economiei! Am sesizat faptele de corupție peste tot”
Articolul următorMedic de familie din Dolj, trimis în judecată pentru vaccinare „la chiuvetă”. Peste 900 de cazuri identificate de procurori

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.