Lucian Bode a declarat, miercuri, că structurile de poliție se întâlnesc de 2-3 ori pe săptămână pentru a discuta despre cazul asasinatului de la Arad. Ministrul de Interne a explicat că nu pot fi făcute publice detalii din anchetă pentru că divulgarea unor informații, precum unele piste, ar fi o infracțiune.

„Noi ne-am întâlnit pe acest caz, în medie, de 2-3 ori pe săptămână. Nu doar cu Inspectorul General, şi cu alţi şefi din structurile M.A.I. şi împreună am considerat că este important ca domnul Benone Matei să meargă să coordoneze structurile Poliţiei Române acolo”, a spus Bode, după un eveniment desfăşurat la Inspectoratul General de Aviaţie.

Potrivit ministrului, în ziua tragediei – 29 mai, a trimis de urgenţă un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv), mai mulţi şefi de structuri, în frunte cu adjunctul IGPR, Eduard Miriţescu.

„El a coordonat în prima săptămână ancheta, a coordonat structurile Poliţie Române acolo. Domnul Miriţescu s-a întors la IGPR şi într-o întâlnire pe care am avut-o cu domnul Inspector General am decis împreună ca domnia sa să meargă la Arad, să coordoneze toate activităţile de acolo şi apoi să se întoarcă. Nu este nimic spectaculos că domnul Inspector General este acolo, este o decizie pe care noi am luat-o”, a mai spus Bode.

Ministrul de Interne a explicat că, în momentul în care există o anchetă în derulare, toată coordonarea este la Parchetul General.

„Faptul că M.A.I. implică în soluţionarea incidentului de la Arad cei mai buni specialişti, resurse suficiente pe care le punem la dispoziţia procurorului de caz pentru ca această tragedie să fie elucidată, să găsim vinovaţii. Noi acolo am luat toate măsurile pentru ca ancheta să se poată desfăşura fără piedici, am luat legătura cu familia victimei şi pe de o parte au fost audiaţi şi li s-a spus ce au voie să comunice şi ce nu au voie să comunice, am sigilat locuinţa imediat”, a precizat Bode. 

Ministrul a mai explicat că nu pot fi făcute publice detalii din anchetă pentru că divulgarea de informaţii reprezintă infracțiune. ”Mi-aş dori să pot să spun ce se întâmplă acolo şi să vă pot anunţa la un moment dat că i-am identificat şi îi aducem în faţa instanţei pe autori. (…) De ce procurorul de caz nu poate da elemente din anchetă, eu înţeleg perfect şi are în acest moment libertatea să decidă când va da elemente din această anchetă, pentru că nu spune că nu vrea să spună, ci pentru că orice ar spune, în opinia mea, ar divulga anumite ipoteze, anumite piste de lucru, ceea ce ar fi infracţiune”, a spus Bode. 

Întrebat dacă îşi menţine declaraţia că România este o ţară sigură, deşi nu există niciun fel de date cu privire la asasinat, la mai mult de două săptămâni de la incident, ministrul a răspuns: ”Reafirm ceea ce am spus (…) România este o ţară sigură. Am argumentat şi atunci şi repet: vorbim despre un incident, de o tragedie care s-a petrecut în ultimii 30 de ani care a avut acastă finalitate. Au mai fost astfel de încercări, de tentative de omor, cu acest mod de operare care, din fericire, nu au fost duse la capăt. Când vorbim despre un incident care nu are legătură cu un lanţ de evenimente smilare, care nu ne duce la o ipoteză că ar urma, Doamne fereşte, şi altele, eu afirm cu toată responsabilitatea că România este o ţară sigură.”

Bode mai afirmă că au fost luate toate măsurile pentru protejarea familiei victimei şi pentru bunul mers al anchetei.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentJudecătoare repusă în funcție după ce a lăsat în libertate un violator
Articolul următorO hotărâre a CNSU privind carantinarea persoanelor care intrau în România, ANULATĂ de Înalta Curte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.