Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, contestaţia la executare depusă de Liviu Dragnea, ceea ce înseamnă că fostul lider PSD rămâne în penitenciar. Dragnea ceruse eliberarea pe motiv că ar fi deţinut ilegal.

Dragnea este închis la Rahova de peste un an și a încercat de mai multe ori să scape de pedeapsă, însă fără succes.

La ultima înfățișare, fostul lider al PSD a reiterat că este nevinovat și că menținerea lui în închisoare reprezintă ”o încălcare brutală a drepturilor omului”. ”Spun ce am mai spus. Am fost trimis la puşcărie total nevinovat. Pe fond, am fost trimis la închisoare de un complet nelegal. Avocatul a arătat că România e parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care e clară şi fără echivoc. Am fost trimis la închisoare prin nerespectarea legii şi, dacă voi fi menţinut în închisoare prin încălcare brutală a drepturilor omului, înseamnă că în România justiţia nu rezistă la presiuni politice. Spre că veţi adopta o decizie prin care să nu se menţină nerespectarea CEDO sau a legilor ţării”, a spus fostul lider social-democrat.

Această contestaţie la executare este ultima cale de atac la care a apelat Dragnea pentru a ieşi mai devreme din închisoare, după ce, la începutul lunii iunie, a primit o decizie nefavorabilă de la instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti.

Fostul lider al PSD a fost încarcerat în 27 mai 2019 la Penitenciarul Rahova, după ce a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Copilului Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu.

Articolul precedentBogdan Muzgoci, înainte de EPISODUL 3 din dezvăluirile procurorului Mircea Negulescu: „O să fie unul din momente în care Vlad Cosma va atinge un nivel de stres maxim”
Articolul următorPrahova. Femeie reținută după ce a lovit și scuipat un jandarm

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.