Trei instructori auto din cadrul a două școli de șoferi din municipiul Giurgiu (dintre care unul director al uneia dintre școli), suspecți de comiterea unor infracțiuni de corupție au fost conduși astăzi, 5 noiembrie 2020, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu în vederea audierii.

Mandatele de aducere au fost puse în aplicare de polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu, în baza delegării procurorului de caz. După audiere, cu privire la doi dintre aceștia s-a dispus măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să se dispună măsurile procesuale adecvate.

Cele trei persoane sunt cercetate pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență în formă continuată și fals în înscrisuri, constând în aceea că, în perioada 2018-2019, au pretins și primit sume de bani de la candidați ai celor două școli de șoferi pentru obținerea permisului de conducere. Totodată, ar fi pretins și primit bani de la terțe persoane, pretinzând că ar putea interveni pe lângă funcționarii din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Giurgiu, în vederea programării acestora în regim de urgență și/sau promovarea probei practice în mod fraudulos, precum și pentru înmatricularea cu prioritate a unor autovehicule.

De asemenea, în unele situații, cei trei suspecți au pretins și primit sume de bani de la candidați pentru a le obține, în mod fictiv, fără a fi consultați, fișele medicale necesare pentru înscrierea la examenul pentru obținerea permisului de conducere, sau pentru preschimbarea acestuia.

Dosarul penal a fost constituit ca urmare a sesizării din oficiu a polițiștilor D.G.A. – S.J.A. Giurgiu, iar în cadrul acestuia mai sunt cercetate alte 5 persoane, cu calitatea procesuală de suspecți, pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție, fals și uz de fals.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentSubcomisar de la IPJ Giurgiu, trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene și operațiuni comerciale incompatibile cu funcția
Articolul următorTânâra ucisă și arsă în troler ar putea fi din Bulgaria? O nouă pistă a anchetatorilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.