Șefa DIICOT a demisionat, a anunțat Ministerul Justiției. Giorgiana Hosu – procurorul-șef al DIICOT și-a anunțat demisia, joi seara. Decizia a fost luată după ce soțul ei a fost condamnat în primă instanță la trei ani închisoare cu suspendare.

Ministrul Justiției – Cătălin Predoiu a avut o întrevedere, joi, cu Giorgiana Hosu, iar aceasta i-a anunțat decizia  de a demisiona.

„În cadrul întrevederii, Ministrul Justiției a fost informat de doamna Elena Giorgiana Hosu de decizia sa de a demisiona din funcția de Procuror Șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum și despre faptul că decizia a fost de îndată înaintată de dna Procuror Șef al Direcției către CSM Secția pentru Procurori.

Demisia procurorului şef DIICOT a fost motivată de preocuparea de a proteja credibilitatea instituţiei şi a avut la bază un context cu care nu a avut vreo legătură şi din cauze care nu îi sunt imputabile.

Conducerea DIICOT va fi asigurată în continuare de către Procurorul Şef Adjunct DIICOT, Oana Daniela Pâțu, în conformitate cu prevederile legale.

Ministrul Justiţiei va susţine în continuare activitatea DIICOT, în limita competenţelor sale, solicitând tuturor procurorilor să îşi continue fără oprire sau rezerve activităţile profesionale din cadrul dosarelor pe care le instrumentează.

Activitatea DIICOT este de o importanţă crucială în combaterea criminalităţii. Ministrul Justiţiei îşi exprimă încrederea în procurorii DIICOT că vor continua cu rezultate palpabile nobila misiune pe care şi-au asumat-o”, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției.

Reamintim că Dan Hosu, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul ”Carpatica Asig”, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentSoțul șefei DIICOT, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul de corupție
Articolul următorPercheziții la traficanții de droguri din Iași

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.