Marius Dănuţ Caraşol, fostul președinte al companiei de stat Transelectrica, acuzat că şi-a falsificat diploma de studii, a fost condamnat la doi ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare. A fost pus sub acuzare pentru infracțiunile de înşelăciune şi uz de fals. Decizia a fost luată de magistraţii Judecătoriei Sector 1 și nu este definitivă.

”Solutia pe scurt: (…) condamnă pe inculpatul CARAŞOL MARIUS DĂNUŢ la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. (…)  condamnă pe inculpatul CARAŞOL MARIUS DĂNUŢ la pedeapsa închisorii de 1 (unu) an, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals”, se arată în minuta deciziei luată de instanța de fond.

După contopirea pedepselor, Carașol a fost condamnat la doi ani închisoare, și a fost adăugat sporul de opt luni închisoare, o treime din celelalte pedepse ale închisorii. Magistrații au dispus ca pedeapsa să fie una cu suspendare și cu un termen de supraveghere de patru ani

Carașol a fost acuzat că a depus o diplomă falsă în dosarul pe baza căruia a devenit președintele Transelectrica. Conducerea Universității Politehnica București, cea care purta antetul diplomei falsificate, a arătat că la data la care a fost emisă presupusa diplomă, instituția de învățământ folosea alte elemente grafice. Prejudiciul în acest caz a fost stabilit de procurori la peste 460.000 de lei.

Articolul precedentProcurorii cer arestarea preventivă a lui Mario Iorgulescu
Articolul următorMai mulți magistrați cer Comisiei Europene refacerea MCV din 2019 și acuză „erori factuale grave, cu un caracter vădit subiectiv”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.