Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, la data de 26 octombrie 2020, reținerea preventivă a unui suspect, pentru săvârșirea infracțiunilor de „tentativa la înșelăciune” si „trafic de influenta”.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, cursul lunii octombrie 2020, suspectul reținut s-a prezentat în calitate de polițist unei persoane aflată în autoizolare după care i-a solicitat o sumă de bani pentru a-şi trafica influenta asupra unor funcţionari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, pentru ca suspectul şi aceşti funcţionari să nu ia măsurile legale vizând încălcarea măsurilor de autoizolare de către acea persoană.

Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

Precizăm că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Aldea Adrian

Procuror șef secție urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov – Purtător de cuvânt

Sursa: Realitatea de Brasov