“ POSIBILE PROBLEME DE NECONSTITUȚIONALITATE”

         La data de 12.05.2021, pe site-ul nostru, Realitatea din Justiție, a apărut știrea potrivit căreia: “ Iohannis a promulgat legea prin care sunt aduse modificări SUBSTANȚIALE Codului de procedură penală” și mă refer la :   Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală”.

         Este îmbucurător faptul că actualul Parlament al României, în raport de fostul legislativ, cu maximă prioritate și cu promtitudine, încearcă să pună în acord legislația în materie penală cu deciziile Curții Constituționale a României.

         De asemenea, este absolut constituțional ca termenul maxim în care instanțele sunt obligate să pronunțe deciziile în procesele penale, să fie de maximum 120 de zile de la finalizarea dezbaterilor, iar motivarea,  trebuie să fie publicată în ziua pronunțării, conform unei prevederi importante, adoptate de Parlamentul României, după o decizie a Curții Constituționale.

         Nu vreau ca cineva să considere că sunt cunoscător în drept constituțional dar, se pare că, prin propunerea legislativă au fost reglementate şi situaţiile în care judecători, membri ai completului, sunt împiedicaţi – de exemplu, prin pensionare – să semneze motivarea hotărârii.

         Este evident faptul că, punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti penale definitive, anterior motivării în fapt şi în drept a acesteia, este contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale și aici discutăm de prevederile CEDO,  referitoare la libertatea individuală şi siguranţa persoanei şi celor care consacră demnitatea umană şi dreptatea ca valori supreme ale statului de drept situație în care, decizia instanței trebuie pronunțată odată cu motivarea: „Hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt şi în drept, la data pronunţării”.

         În acest sens citez:” Dacă vreunul dintre membrii completului de judecată este împiedicat să semneze, hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei ”.

         Este posibil ca această reglementare să fie neconstituțională.

         Potrivit dispozițiilor constituționale, și mă refer la art. 124 ce reglementează: ” Înfăptuirea justiţiei” alin. 3 “Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii”.

            De asemenea Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, în art. 2 alin. (3), prevede că: “ judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali”.

         Semnarea unei hotărâri judecătorești este un act solemn, nu este o chestiune administrativă, este o chestiune de legalitate în sensul că, judecătorul care a participat la judecarea cauzei, legalizează considerentele hotarârii, încadrarea juridică dată faptei, pedeapsa aplicată, modul de individualizare a acesteia, cu o motivare corespunzătoare propriilor sale convingeri raportat la independența și imparțialitatea sa conferită de lege.

         În acest context factual, și precizez că nu sunt specialist în drept constituțional, este posibil ca textul de lege mai sus amintit să fie neconstituțional.

         Pun în discuția specialiștilor în drept consituțional următoarele ipoteze de lucru:

            1. Să presupunem că, judecătorul pensionat a avut opinie separată în raport cu hotârârea pronunțată, alta decât cea a președintele completului .

         Întrebare: Ce face președintele semnează și/și în condițiile în care opiniile au fost divergente?

         2. Să presupunem că, președinele completului de judecată este în imposibilitatea de a semna hotârârea judecătorească, situație în care semnează președintele instanței care nu a participat la judecarea cauzei și potrivit propriilor sale convingeri nu este de acord cu soluția pronunțată și în speță mai există și o opinie separată, divergentă.

         Drept pentru care, lansez celor specializați în drept constituțional întrebarea:

         Sunt încălcate prevederile art. 124 ce reglementează: ” Înfăptuirea justiţiei alin. 3:  “Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii și art.  2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată , care prevede că: “ Judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali” ?.

        13.05.2021                                                                 Emma Anastasia.

Articolul precedentMarian Vanghelie, CONDAMNAT la 11 ani și opt luni de închisoare cu executare – Fostul primar este acuzat că a luat mită 30 de milioane de euro
Articolul următorDecizia DIICOT în dosarul blocării metroului. Ancheta a fost extinsă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.