Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj au clasat dosarul „Sparanghel” în care s-a cercetat nerespectarea măsurilor de siguranţă în cazul celor aproape 2.000 de persoane care plecat la muncă în străinătate de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu”, pe motiv că „fapta nu există”.

Potrivit realitatea.net, ca urmare a acordării permisiunii pentru efectuarea curselor charter pentru transportul muncitorilor sezonieri în parcarea aeroportului s-au prezentat 1.962 de persoane ce intenţionau să ajungă cu 12 curse neregulate cu destinaţia Berlin, Dusseldorf şi Bade-Baden, însă niciuna nu s-a îmbolnăvit şi nici nu a fost carantinată.

„Având în vedere că în urma probelor administrate s-a constatat că persoanele care s-au aflat în incinta Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca la data de 09.04.2020, nu au încălcat măsurile de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, în cauză este împiedicată punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 C. pen. deoarece fapta sesizată nu există”, precizează sursa citată.

Procurorii au mai arătat că nu au fost respectate normele de distanţare fizică, însă această situaţie nu a fost urmată de răspândirea infecţiei.

„Din probele administrate mai rezultă că, la data de 09.04.2020, în incinta Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca nu au fost respectate măsurile de distanţare fizică prevăzute de art. 3 alin 1. C.pen. din Ordonanţa militară nr. 1/2020 şi de art. 7 alin 1 din Ordonanţa militară nr. 3/2020, însă încălcarea acestor măsuri nu a avut ca urmare răspândirea infecţiei cu noul coronavirus. În condiţiile în care nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea şi combaterea noului coronavirus nu a avut ca urmare răspândirea acestei boli, în cauză este împiedicată punerea în mişcare a acţiunii penale şi pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 alin 2 C. pen., fiind incidente prevederile art 16 alin. 1 lit.b C.pr.pen., întrucât fapta nu întruneşte elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni, nefiind astfel prevăzută de legea penală”, au precizat procurorii.

Articolul precedentReprezentanții a 21 de grupuri civice care militează pentru independența justiției solicită redeschiderea dosarului ”10 august”
Articolul următorCozmin Gușă: Vasile Dîncu va fi numit președintele Consiliului Național al PSD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.