Dosarul 30055/3/2019/a1.1 pe rolul Tribunalului Bucureşti

Ce are special acest dosar de contestare a măsurii asigurătorii (art.250 NCPP)?

Aparent nimic special, dar cu acest dosar ANAF cere competenţa stabilirii creanţelor fiscale în dosarele instrumentate de Ministerului Public.  Da, Domnul Ghiţă a câştigat din nou, practic răspurnând practica instanţelor penale.

Sa ne întoarcem la începuturile statului paralel să întelegem cine sunt stăpânii acestui stat paralel şi cum s-a conservat această putere.  In 1949 a avut loc naţionalizarea României.  Cine erau liderii? Ana Pauker, născută Hana Rabinsohn a condus acţiunea, alături de Iosif Chișinevschi sau Kișinevski (născut Jakob Roitman) fost vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al României și membru al Comitetului Central al PCR, Timofei Bodnarenko, Pantiușa, rebotezat Gheorghe Pintilie şef al securităţii, Alexandru Nicolschi (n. Boris Grünberg, prenume Nikolski sau Nicolski), șef al Securității regimului comunist din România.

Atunci, la fel ca şi acum bătăliile interne pentru control se făceau cu ranga. Timofei Bodnarenko l-a ucis pe Ștefan Foriș lovindu-l cu o rangă în cap.  Furtul din avutul românilor a fost numit naţionalizare şi crimele pentru bani au fost pentru eliminarea burgheziei, dar preluarea puterii şi a banilor a rămas statului paralel.

Etapa următoare pe durata comunismului a fost condusă de statul paralel prin Camerele de Comerţ şi Industrie.  În 1989 România a schimbat regimul tot cu statul paralel.  Privatizările au fost direcţionate cu precădere către moştenitorii statului paralel sau intereselor străine, în aşa fel încât economia României a suferit pierderi enorme. După 1989, Camerele de Comerţ şi Industrie s-au privatizat, statul paralel investind în eşalonul 2 şi 3.

În anii tranziţiei, afacerile statului paralel au fost depăşite de capitalul autohton, concurându-l şi câştigând în licitaţii.  În „2010 însă a început o „naţionalizare ascunsă, mascată în lupta anticorupţie.

CSAT-ul din 2010, necompetent, introduce nelegal prin HCSAT 69/2010, evaziunea fiscală în elementele de siguranţă naţională ale Legii 51/1991.

“În 28 iunie 2010 a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele României, Traian Băsescu. La şedinţă au participat: Emil Boc, primul-ministru; Vasile Blaga, ministrul Administraţiei şi Internelor; Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale; Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe; Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor Publice; Adriean Videanu, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri; Cătălin Marian Predoiu, ministrul Justiţiei; George Cristian Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii; Mihai Răzvan Ungureanu, directorul Serviciului de Informaţii Externe; Iulian Fota, consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională; Anca Ilinoiu, consilier prezidenţial, şef al Departamentului Relaţii Internaţionale; general-locotenent Ion Oprişor, secretarul CSAT; Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României.

Pentru discuţii cu privire la combaterea evaziunii fiscale, a contrabandei şi a spălării banilor şi finanţării terorismului au fost prezenţi ca invitaţi: Laura Codruţa Kovesi – procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Codruţ Olaru – procuror-şef, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Laura Oprean – procuror-şef adjunct la Direcţia Naţională Anticorupţie. (sursă http://www.puterea.ro/dezvaluiri/armaghedonul-csat-editat-de-csat-vinovatia-presedintelui-traian-basescu-77969.html)

CSAT-ul din 2010 a permis nelegal constituirea de grupuri de lucru operaţionale ce au dus la conducerea paralelă a Romaniei prin protocoale, ce conferă la nivelul SRI – PICCJ – ANAF puteri nelimitate.  Rezultatul imediat al HCSAT 69/2010 a fost OUG 54/2010 şi aparenţa de legalitate a Protocoalelor, care însă, conform Deciziei 35/2018 de la Curtea Militară de Apel Bucureşti, au fost criticate ca nelegale, pentru că “adaugă la lege” şi conţine dispoziţii contrare Constituţiei, cu consecinţa nulităţii absolute.

Grupul infracţionar organizat condus de Traian Băsescu a impus structurilor secrete şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie, contrar prevederilor legii, practici nelegale, ce au dus ca SRI să desfăşoare sistematic activităţi specifice parchetelor şi poliţiei. Este o încălcare a legii şi de către semnatarii protocoalelor şi de către Traian Băsescu?  S-a sesizat Parchetul?  S-a sesizat Parlamentul să ceară o comisie parlamentară?  A desfăşurat SRI o activitate în afara legii?  A permis Ministerul Public o activitate în afara legii?

Fostul Preşedinte al României (Traian Basescu) a comis o  infracţiune de coluziune/conivenţă (Înțelegere secretă între două părți, în complicitate pentru prejudiciul unei a treia), pe care Sebastian Ghiţă a făcut-o publică intr-o emisiune înregistrată ce constituie probă. El a ştiut, a încurajat prin lipsa de atitudine, a participat la coluziune şi subminarea autorităţii în stat, a celor 3 puteri asupra cărora avea datoria constituţională să le vegheze independenţa. Kovesi (Ministerul Public), Coldea (SRI) şi Bogdan (Ministerul Justiţiei)/Stanciu (Curtea Constituţională) ca reprezentanţi ai autorităţii publice, au subminat 2 puteri în stat Executivul si Justiţia, care în conivenţa între ele şi cu SRI au încalcat drepturile unui cetăţean multiplicat în 10-15.000 dosare, cărora prin interceptari nelegale le-au arestat administratorii şi contabilii, au poprit conturile şi le-au distrus firmele. Au promovat interese obscure de închidere de firme, cu eliminare de pe piaţă, dar creare de culoare pentru alte firme favorizate direct sau indirect, când rolul statului este să colecteze creanţele fiscale de la contribuabili. Prin conivenţă au subminat autoritatea 3 – Legislativul şi au permis Preşedintelui să şantajaze/obţină o pârghie asupra celei de-a treia putere în stat (prin urmăriri penale asupra membrilor Parlamentului). Cam aşa reiese din înregistrarea video marca Ghiţă.

Procedura penală până la apariţia Deciziei CCR 72/2019 era următoarea:  Serviciile executau activităţi de filaj, culegeau date, efectuau înregistrări video sau audio, după care trimiteau DGAF să efectueze controale unde prejudiciile erau imense, fără bază reală.  La DNA apărea din senin un dosar pasat pe bază de protocoale, dar cu care se efectuau reţineri pănă la 6 luni, cu sechestre, confiscări, ruinarea firmelor, scoaterea de pe piaţă sau intrarea în insolvenţă.  Practica arată că în cadrul DNA au fost făcute peste 10.000 de astfel de dosare cu efecte irecuperabile. 

O a doua acţiune a fost direcţionată către factori de decizie, factori de control, stâlpi în domenii, cu atacuri la reputaţia profesională, solicitarea demiterii şi înlocuirea cu oamenii statului paralel.

O a treia acţiune majoră a fost manipularea legilor şi crea unui mediu ambiguu, în care puterea judecătorească judeca în baza unor legi strâmbe, pentru care erau necesari ani pentru declararea neconstituţionalităţii, perioadă suficientă pentru eliminarea competiţiei incomode.

În cei 10 ani din 2010, multe acţiuni ale avocaţilor au deconspirat cele prezentate mai sus.

După scurtă istorie, astăzi, remarcăm implicarea statului paralel în albirea societăţilor prinse cu mâta în sac.  Un avocat excepţional face o sesizare împotriva cursului urmăririi penale şi foloseşte argumentarea pe care o prezentasem de 8 ani pe juridice.ro. Ce spune?  Avocatul a solicitat titlurile de creanţă ce au stat la baza constituirii de parte civilă a ANAF.  Ori până la acestă decizie, instanţele penale nu au ţinut cont de inexistenţa acestor titluri de creanţă.

Conform Raportului de Control Intern ANAF nr. 2464/25.07.2018, cu privire la inexistenţa titlurilor de creanţă în baza cărora ANAF s-a constituit parte civilă in dosare penale, în temeiul art 20 alin (2) CPP nou, constituirea ca parte civilă presupune o manifestare de voinţă, ce se concretizează intr-o declaraţie scrisă NUMAI DUPĂ CE A PARCURS ETAPELE DESCRISE DE PROCEDURA FISCALĂ SPECIFICĂ DE INSPECtIE FISCALĂ. Altfel spus ANAF este OBLIGATĂ să calculeze creanţa fiscală şi să emită decizia de impunere conform prevederilor art 110 alin 3 din OG 92/2003.  Pentru a se putea fi solicitată reparaţia, prejudiciul trebuie să fie cert (presupune existenţa sigură şi posibilitatea evaluării in prezent), direct, personal să rezulte din încălcarea sau lezarea unui drept sau interes legitim. 

Singurele acte prin care se stabileşte în mod cert existenţa acestui prejudiciu fiscal sunt decizia de impunere în urma raportului de inspecţie fiscală, iar procedura de emitere sau de modificare a acestora este cea prevăzută în Codul de procedură fiscală, întările prin Decizia CCR 258/2016.  In cadrul Deciziei CCR 258/2016 (punctele 25 – 27) s-a recunoscut existența unor interpretări diferite cu privire la obligațiile fiscale ce intră în sfera noțiunii de prejudiciu, cu menţiunea că prejudiciul ce interesează în soluționarea procesului penal se face în condițiile Codului de procedură fiscală (RIL prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015) în sensul în care nu ne aflăm în faţa unei excepţii de neconstituţionalitate, ci eventuala aplicare neunitară a legii, în ceea ce privește stabilirea prejudiciului în soluționarea laturii penale în cazul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, poate face obiectul unui recurs în interesul legii la Înalta Curte de Casație și Justiție. 

CCR a identificat o cauză de nelegalitate în sensul în care Rechizitoriul nu este act administrativ fiscal şi prejudiciul se stabileşte NUMAI în condiţiile CPF, cu decizie de impunere într-un dosar separat instrumentat.

Mai mult, art 14 din Legea 241/2005 spune cam acelaşi lucru, dar practica Kovesi, mediocră, nu a ţinut cont şi a ras tot.

Interesant este însă punctul 3 din concluziile raportului.  Singura autoritate competentă, potrivit legii fiscale, să emită titlu pentru creanţa fiscală este ANAF. Adio Minister Public?  Nu incă!!!  Până la un tribunal fiscalo-penal mai avem.