Ancheta DNA privind achizițiile făcute în timpul pandemiei de coronavirus dezvăluie că Unifarm ar fi plătit avansuri de sute de milioane de lei pentru contracte fără licitație, iar multe produse nu aveau specificații tehnice. Una dintre firmele implicate aparține fostului asociat al directorului de la institutul ,,Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, potrivit realitatea.net

Firma Ducos Trading, a fostului asociat al lui Adrian Streinu-Cercel, a primit de la directorul Unifarm, Adrian Ionel, un contract care viza achiziția a 400 de ventilatoare, cu aproximativ 38.000 de euro bucata. Majoritatea dintre aparate au fost aduse din China, de la o fabrică de la care nu a cumpărat nici guvernul din Beijing.
”Procurorii DNA au găsit avansuri uriașe, nemaivăzute în industria de sănătate. Un singur om a decis, Adrian Ionel. La Unifarm n-a existat nicio procedură de achiziție”, a explicat o sursă din piața pharma pentru libertatea. Valoarea totală a contractului a fost de aproape 16 milioane de euro. Unifarm a achitat 30 de milioane de lei în avans

Tot firma Ducos a livrat către Unifarm și 1,2 milioane de măști periculoase, care au fost distribuite în spitale. Contractul, în valoare de cinci milioane de euro, a fost acordat fără licitație.

Articolul precedentSorina Pintea, nu va mai fi cercetată sub control judiciar
Articolul următorLudovic Orban: „Justiția trebuie să își recapete credibilitatea”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.