Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, s-a declarat surprins de faptul că DNA a cerut începerea urmăririi penale împotriva sa, sub acuzația de luare de mită. 

„Am aflat cu surprindere și am luat act de comunicatul Direcției Naționale Anticorupție privind propunerea începerii urmăririi penale îndreptată împotriva mea, a transmis Alexe prin intermediul filialei PNL Iași, pe care o conduce.

“Am încredere în actul de justiție și îmi doresc cât mai repede finalizarea acestui demers care va statua exact realitatea: nu am cerut și nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii.

Nu voi face nicio referire publică la această situație în acest moment al demersului judiciar, dar vă asigur că în perioada următoare voi studia acuzațiile care îmi sunt aduse și voi oferi toată cooperarea și transparența mea în fața organelor judiciare,” a scris Alexe.

Luni, DNA a anunțat că a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită,
– instigarea la delapidare.

Comunicatul integral al DNA.

Sursa: Realitatea din Justitie