Probleme pentru afaceristul “Licitație la minut” descoperit de Realitatea PLUS. Unitatea din SRI care ar conspira afacerile sale este la limita unui puci orchestrat de vechea gardă de generali în frunte cu Adrian Ciocârlan, protejatul controversatului Florian Coldea, scrie Național. Ciocârlan este adjunctul șefului SRI și are în subordine Unitatea Militară de contrainformații economice din SRI.

În ultimele săptămâni, SRI se confruntă cu un val de rapoarte contrainformative bine țintite ce vizează companii românești de succes, arată Național, care citează surse din SRI. Conducerea SRI ar fi fost sărită, iar rapoartele ar fi ajuns în alte părți, lucru care i-ar fi nemulțumit pe tinerii ofițeri pregătiți să declanșeze o revoltă.

“Ca să nu mai vorbim că reapariția în ultimele săptămâni a rapoartelor contrainformative “unidirecționate” și vizând anumite companii românești de succes nu avea cum să nu trezească îngrijorarea altor structuri. Acestea temându-se că astfel de metode vor putea fi din nou folosite pentru îndepărtarea “concurenței” din calea anumitor firme din zona gri a sistemului. Sau chiar controlate prin intermediari de “acoperiții” U.M. 0472″, scrie national.ro, care anunță un posibil puci în SRI.

Unul dintre afaceriștii care ar avea legătură cu această unitate este Andrei Mihai Dracea. Despre legăturile lui Dracea cu SRI a scris și deputatul fugar Cristian Rizea în cartea sa în care a deconspirat relațiile subterane ale afaceriștilor, politicienilor și ofițerilor acoperiți.

“Acesta este de fapt veriga de legătură cu generalii SRI Adrian Ciocîrlan și Florian Coldea, Dobrescu participând în continuare la masa deciziilor care se iau, chiar dacă nu mai apare ca și acționar”, scrie Cristian Rizea, în cartea “Spovedania lui Rizea”, publicată după ce a fost condamnat și dispărut în Transnistria.

 

De altfel, surse Realitatea PLUS arată că Dracea, pe lângă afacerile din România, în care câștigă achiziții pe bandă rulantă cu spitalele apropiate de conducerea politică a PSD, mai controlează și zone de influență economică importante în Republica Moldova. Acolo, pe aceeași rețetă ca și în România, este un protejat al sistemului pentru afaceri în domeniul farmaceutic. Pe lângă ofițerii de informații moldoveni, relația directă a lui Dracea în statul vecin este chiar oligarhul Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova. 

VEZI care sunt relațiile bolnave dintre afaceriști controversați și șefii din spitale și cum sunt înnodate cu ajutorul unor ofițeri superiori din serviciile secrete în seria de anchete Realitatea PLUS:

“Spovedania lui Rizea”, acuzații grave la vârful SRI: Cât de implicate sunt Serviciile în vânzarea statului român 

Achiziții dubioase, în Sănătate: contracte cu statul, date în 60 de SECUNDE!

Cine sunt „băieții deștepți” din Sănătate și „licitația la minut”. Cum s-a îmbogățit un absolvent la Moscova

Tentaculele “băieților deștepți” din Sănătate. Rețeta licitațiilor dubioase din spitale

Generalii din spatele “băieților deștepți” din Sănătate. Cum s-a îmbolnăvit sistemul medical

Controversatul afacerist “licitație la minut”, prima reacție în scandalul achizițiilor dubioase din Sănătate

Acoperiții care s-au învelit cu banii statului. Cine conduce SRL-urile Serviciilor. Autoritățile au încept să verifice licitațiile la minut din Sănătate

Sursa: Realitatea Financiara