Un proiect de lege privind înăsprirea pedepselor pentru această infracțiune a fost depus la Parlament. Inițiatorii susțin că trebuie eliminată posibilitatea plății unei amenzi ca alternativă la pedeapsa cu închisoarea pentru evaziune fiscală.

Senatorul USR-PLUS Cristi Berea a depus o inițiativă legislativă prin care se elimină posibilitatea plății unei amenzi ca alternativă a pedepsei închisorii pentru infracțiunea de evaziune fiscală. În prezent, proiectul e în dezbatere la Senat.

Potrivit proiectului, se reintroduce pedepsirea faptei chiar si în condițiile achitării prejudiciului și se diminuează limitele de pedeapsă la jumătate în cazul achitării prejudiciului majorat cu 20%, plus plata dobânzilor și penalităților, înainte de primul termen de judecată.

Inițiativa vine după ce a fost deja promulgată de președintele Klaus Iohannis legea care îi scăpa pe evazioniști de închisoare dacă achitau prejudiciul, introducând ca alternativă plata unei amenzi. Șeful statului a declarat că a promulgat legea deoarece aceasta a fost declarată constituțională de CCR, iar Parlamentul o poate modifica. Până la noua lege, evaziunea fiscală se pedepsea cu închisoarea, în cazul actualei legi, promulgată de Iohannis, evazioniștii vor scăpa doar cu amendă dacă achită integral prejudiciul, iar dacă dau și 20% în plus, fapta nu se mai pedepsește deloc, indiferent de cuantumul evaziunii.

„Legea, în forma actuală, încurajează și nu combate evaziunea fiscală. Chiar și înainte de promulgarea noilor prevederi, evaziunea fiscală în România ajungea la 28 de miliarde de euro. Nu avem nevoie de banii aceștia și cei care au furat din banul public nu trebuie pedepsiți drastic? Bunăstarea evazioniștilor e suportată de contribuabili cinstiți care nu primesc nicio recompensă pentru cinstea lor. În schimb, avem grijă ca un hoț să nu facă pușcărie dacă, prins fiind, dă înapoi prada”, a declarat Berea.

Ce prevede Proiectul de lege. DOCUMENTUL poate fi consultat AICI

– fraudele privind rambursările de TVA și alte restituiri sunt infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, iar asocierea în vederea săvârșirii acestor fapte, cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi;

– sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale este considerată infracțiune de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi.

– în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate” iar alineatele (11) și (12) de la Art.10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale se abrogă.

Evazioniștii, SCĂPAȚI de închisoare dacă își plătesc prejudiciul! Legea PSD – votată în ULTIMA ZI de activitate de vechii aleși

Legea prin care evazioniștii pot scăpa de închisoare în cazul achitării unui prejudiciu de maximum 100.000 de euro a primit undă verde din partea parlamentarilor în decembrie 2020. Ulterior, legea a fost atacată la CCR de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), dar și de Avocatul Poporului.

Controversata lege de scutire de plată a evazioniștilor a fost inițiată de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu, supranumit „deputatul Mitralieră”. 

Deputații au adoptat legea la 17 decembrie 2020, cu 195 de voturi „pentru”, 72 „împotrivă” şi 19 abţineri. Deputații PNL și USR au anunțat atunci că votează împotrivă. Actualul ministru al Justiției, Stelian Ion, deputat USR la acea dată, avertiza că PSD creează prin acest proiect un „rai al evazioniștilor”.

„Ce conține acest proiect? Pe scurt, e un soi de amnistie totală; introduce o cauză de nepedepsire pentru evazioniștii care și-au pus deoparte niște bani pentru zile negre și care, fiind prinși, oricât de mare ar fi fost prejudiciul, achită întreaga pagubă, plus 20% din baza de calcul, penalități și majorări de întârziere. Ei scapă așadar de pedeapsă și rămân cu cazierul curat ca lacrima. Această lege este o adevărată instigare la evaziune fiscală!”, afirma Stelian Ion pe Facebook la acea dată.

Evazioniștii, SCĂPAȚI de închisoare dacă își plătesc prejudiciul! Legea PSD – votată în ULTIMA ZI de activitate de vechii aleși

 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentO hotărâre a CNSU privind carantinarea persoanelor care intrau în România, ANULATĂ de Înalta Curte
Articolul următor32 de percheziţii în Olt, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Braşov, Alba şi Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală cu material lemnos

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.