Executivul a adoptat o ordonanță de urgență care schimbă Codul Penal, după decizia CCR care a declarat neconstituțional articolul care permite procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe. Ministrul Justiției susține că astfel se va evita compromiterea foarte multor dosare aflate pe rolul instanțelor. Pe de altă parte, fostul ministru al justiției, Tudorel Toader, susține că decizia CRR va produce efecte, iar termenele de prescripție trebuie recalculate.

Noua reglementare presupune faptul că procurorii trebuie să comunice inculpatului dacă întocmește noi acte de procedură penală. 

„Potrivit acestei OUG, art. 155 va avea în aliniatul 1 conținutul următor: CURSUL TERMENULUI PRESCRIPȚIEI RĂSPUNDERII PENALE SE ÎNTRERUPE PRIN ÎNDEPLINIREA ORICĂRUI ACT DE PROCEDURĂ ÎN CAUZA CARE POTRIVIT LEGII TREBUIE COMUNICAT SUSPECTULUI SAU INCULPATULUI.  Este o intervenție punctuală, care era necesară pentru a evita o discontinuitate legislativă care ar fi condus la compromiterea foarte multor dosare aflate pe rol instanței”, a explicat ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

Pe de altă parte, un fost ministru al Justiției, Tudorel Toader, a declarat pentru Realitatea Plus că simpla modificare a textului nu elimină toate problemele. 

„În dosare s-a întrerupt termenul de prescripție, indiferent dacă actul de procedură s-a comunicat sau nu s-a comunicat, deci s-a întrerupt, pe o soluție legislativă neconstituțională, eu cred că judecătorul și procurorul vor calcula termenul de prescripție și vor înlătura termene suspendate ca urmare a unor acte de procedură necomunicate”, a explicat Toader.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentSorin Oprescu ar putea fi eliberat astăzi din închisoare – Judecătorii decid astăzi soarta fostului primar
Articolul următorREALITATEA PLUS, la un pas de trecerea la HD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.