vineri, 29 martie 2024

Ancheta uciderii fetei din canapea: Criminalul va fi audiat în Olanda

0
Criminalul va ajunge în faţa instanţei olandeze pe 2 august, zi în care judecătorii vor decide dacă îl extrădează sau nu

Alina Gorghiu cere adoptarea în regim de urgență a legilor împotriva drogurilor

0
Ministrul Justiției le cere parlamentarilor să dea dovadă de maturitate politică și să adopte, în regim de urgență, a pachetului de legi pentru combaterea consumului și traficului de droguri.

Instanţa supremă a dispus achitarea definitivă a lui Gabriel Oprea, în dosarul DIPI

Instanţa supremă a dispus luni achitarea definitivă a lui Gabriel Oprea, în dosarul în care fostul vicepremier şi ministru de Interne a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea din fondurile operative ale Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), în mod conspirat, a unui autoturism de lux Audi A8, folosit în exclusivitate de fostul demnitar.

Grefierii protestează, astăzi, în fața ICCJ – activitatea instanțelor riscă să fie blocată

0
Grefierii cer majorări și avertizează că activitatea instanțelor riscă să fie blocată

REVOLTĂTOR! În ultimele 9 luni s-au înregistrat 66.000 de intervenţii ale Poliţiei în cazuri...

0
Ministrul Familiei, Gabriela Firea a afirmat că în ultimele 9 luni s-au înregistrat 66.000 de intervenţii ale Poliţiei în cazuri de violenţă domestică, jumătate dintre ele în mediul rural. În 41.000 de cazuri vorbim de fapte penale şi au fost emise peste 15.000 de ordine de protecţie, mai spune ministrul, care arată că peste 5.000 de victime ale violenţei domestice au primit, până acum, găzduire, consiliere vocaţională şi terapie prin grupuri de suport, în cele 42 de locuinţe protejate din toate judeţele ţării.

1 Decembrie la Realitatea PLUS – Sărbătoare unică a identității naționale și suveranismului

0
1 Decembrie 2023. La 105 ani de la Marea Unire, vino alături de noi la o sărbătoare unică a identității naționale și suveranismului român!

Fraţii Tate rămân în arest preventiv. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă

0
Fraţii Tristan şi Andrew Tate rămân în arest preventiv, a decis, miercuri, Curtea de Apel Bucureşti, iar decizia magistraţilor este definitivă.