Narcisa Elena Pop, fost inspector în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, nu poate justifica o avere de aproximativ 500.000 de euro prin veniturile realizate. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) i-a trimis pe cap ANAF-ul și Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj.

Potrivit ANI, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de aproximativ 500.000 euro (constând în suma de 387.294 euro şi suma de 631.906 lei), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Narcisa Elena Pop, fost inspector în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, în perioada 1 iulie 2007 – 31 decembrie 2016, scrie realitatea.net.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Narcisa Elena Pop.

De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu privire la posibile indicii privind încălcarea legislaţiei fiscale în ceea ce priveşte vânzarea unui imobil la preţul de 27.800 euro, preţul încasat fiind de 39.400 euro.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentJudecătoare anti-mască, SANCȚIONATĂ de CSM. Ce a scris în sentințe
Articolul următorClaudiu Năsui, plângere PENALĂ la DNA pentru suspiciuni de fraudă la accesarea granturilor pentru investiții din fonduri europene

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.