Curtea de Apel Cluj a condamnat, la data de 21 octombrie 2020, un număr de trei inculpați, respectiv:

un agent de poliție din cadrul I.P.J. Maramureș, pentru comiterea infracțiunilor de  favorizarea făptuitorului și fals intelectual,  la executarea pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani;

un medic de gardă, pentru comiterea infracțiunilor de  favorizarea făptuitorului și fals intelectual, la executarea pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani;

un asistent medical, pentru comiterea infracțiunilor de  favorizarea făptuitorului și fals intelectual,  la executarea pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Hotărârea este definitivă.

În cauză, cei trei inculpați au fost trimiși în judecată la data de 14 octombrie 2019, de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, ca urmare a finalizării urmăririi penale, efectuate cu sprijinul polițiștilor anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș.

În sarcina polițistului s-a reținut faptul că, în data de 2 martie 2019, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în calitate de agent de poliție cu atribuții pe linie de poliție rutieră, în incinta unei unități medicale, împreună cu celelalte două cadre medicale inculpate, a acordat ajutor material unui suspect, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a acestuia.

Suspectul era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și ar fi trebuit să îi fie recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, sens în care polițistul a consimțit ca aceste probe să fie recoltate de la mama suspectului (martor în cauză) și nu de la persoana care a săvârșit fapta.

Totodată, polițistul a atestat prin semnătura sa mențiunile necorespunzătoare adevărului din procesul-verbal de recoltare a mostrelor biologice, conform cărora mostra de sânge s-a recoltat de la suspect, în vederea determinării alcoolemiei acestuia.

În cauză, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureș au fost delegați să desfășoare numeroase activități procedurale în vederea probării întregii activități infracționale.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentBunuri în valoare de peste 260.000 de lei, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiștii de frontieră din P.T.F. Giurgiu
Articolul următorBărbat din Reghin, cercetat pentru clonare de carduri în SUA, a fost arestat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.