Polițiștii au descins în cartierul Aradul Nou, din Arad, la o firmă ce comercializează vase ceramice aduse din Tunisia. Au confiscat 24 de tone de pământ în care s-ar afla cocaină. Mai exact, cocaina ar fi fost amestecată cu pământul de flori.  Toată marfa a fost confiscată, dar poliţiştii au avut nevoie de un camion şi un motostivuitor ca să o ridice.

 Anchetatorii înceracă acum să afle ce cantitate de stupediante era ascunsă în cele 24 de tone de pământ

Se pare că descinderile oamenilor legii au legătură cu flagrantul realizat în urmă cu câteva zile de DIICOT Oradea într-o parcare din apropierea localității Șimand, unde, trei arădeni au fost prinși în timp ce încercau să vândă 100 de grame de cocaină. În urma perchezițiilor efectuate ulterior flagrantului pe raza municipiului și județului Arad, oamenii legii au descoperit peste 32 de kilograme de droguri, iar doi dintre cei trei arădeni au fost arestați preventiv.

Sursa: Realitatea de Arad

Articolul precedentViorel Hrebenciuc a fost ELIBERAT condiționat după doar un an de când este în spatiile gratiilor
Articolul următorColet cu peste 2 kilograme de cannabis trimis din Spania, interceptat de DIICOT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.